Silicon Valley recunoaște că AI e o bulă. Și spune: mulțumim, ne place așa
Cei mai bogați oameni din tech admit deschis că piața AI e supraevaluată, dar susțin că prăbușirea e un preț corect pentru progres. Între timp, 650 de miliarde de dolari sunt pe masă în 2026, iar pensionarii americani nu au fost consultați.
Există un moment în viața fiecărei bule speculative când toată lumea din cameră știe că prețurile sunt absurde, dar nimeni nu pleacă de la masă. E momentul în care taximetristul îți dă sfaturi despre acțiuni, în care cumnatul tău de la Brașov îți explică de ce trebuie să investești în crypto, în care un CEO de fond de investiții declară, fără să clipească, că "bulele sunt bune". Suntem exact în acel moment cu inteligența artificială. Diferența față de bulele anterioare e că, de data asta, cei care umflă balonul nu doar că recunosc ce fac, ci te și roagă să le mulțumești pentru asta.
Hemant Taneja, CEO-ul General Catalyst, unul dintre cele mai mari fonduri de venture capital din lume, a spus-o pe șleau: bula AI va produce "eșecuri spectaculoase", companii care se prăbușesc, oameni care își pierd locurile de muncă. Dar, zice el, e un preț care merită plătit pentru "companii durabile care schimbă lumea pentru totdeauna". Jeff Bezos a numit-o o bulă "bună". Sam Altman a prezis că se vor pierde "sume fenomenale de bani", dar că AI-ul va fi un "câștig net imens pentru economie". E ca și cum ai spune cuiva că-i dai foc la casă, dar să nu se îngrijoreze, pentru că din cenușă va răsări un mall.
Anatomia unei bule care se laudă singură
Să punem niște cifre pe masă, pentru că cifrele sunt singurul lucru care face o bulă reală și nu doar o metaforă de podcast. OpenAI, compania din spatele ChatGPT, valorează în acest moment mai mult decât Toyota, Coca-Cola și Disney la un loc. Repetă asta de câteva ori. O companie care nu a fost niciodată profitabilă, care arde bani cu viteza unui motor de rachetă, valorează mai mult decât trei dintre cele mai iconice corporații din istoria capitalismului. Toyota face mașini de 87 de ani. Coca-Cola vinde apă cu zahăr de 140 de ani. Disney a inventat conceptul de copilărie comercializată. OpenAI face un chatbot care uneori halucinează.
În 2026, marile companii tech plănuiesc să cheltuie aproximativ 650 de miliarde de dolari pe infrastructura AI: centre de date, cipuri, cabluri, răcire, energie. Pentru context, 650 de miliarde de dolari depășesc PIB-ul Poloniei. Depășesc PIB-ul Belgiei. Depășesc de aproape patru ori PIB-ul României, care se învârtea în jurul a 170 de miliarde de dolari la ultimele estimări ale Băncii Mondiale. Cu alte cuvinte, Big Tech cheltuie într-un singur an pe AI cât produce întreaga economie românească în aproape patru ani. Și nimeni nu știe sigur dacă investiția se va întoarce vreodată.
Investitorii pariază că AI-ul va genera un boom de productivitate fără precedent, profituri corporative de neimaginat. Dar acel viitor ar putea fi departe. Dacă banii se termină înainte să ajungem acolo, bula se sparge. Și când o bulă de dimensiunea asta se sparge, nu se sparge în vid. Se sparge peste pensii, peste economii, peste locuri de muncă. Peste oameni care n-au auzit niciodată de General Catalyst și care nu au fost invitați la masa unde s-a decis că pierderile lor sunt "un preț corect".
Ideologia bulei: cum a ajuns speculația să fie o virtute
Silicon Valley nu a inventat ideea că bulele pot fi benefice. Economiști de diverse orientări au susținut asta de decenii. Dar în ultimii doi ani, o carte a cristalizat această idee într-o doctrină aproape religioasă. "Boom: Bubbles and the End of Stagnation", scrisă de Tobias Huber și Byrne Hobart, a fost un hit în cercurile tech din 2024, lăudată de Peter Thiel și Marc Andreessen, doi dintre cei mai influenți investitori din industrie.
Teza e simplă, aproape seducătoare prin simplitate. Există două tipuri de bule: cele bune (dot-com, căile ferate) și cele rele (criza imobiliară din 2008). Ambele provoacă pagube când se sparg. Dar bulele bune accelerează dezvoltarea unor tehnologii noi care, pe termen lung, beneficiază întreaga societate. Într-o bulă, "un set de investiții pe care nu le-ai putea justifica în mod normal devin brusc logice", spune Hobart. E ca atunci când bunica ta face sarmale de Crăciun pentru 40 de persoane, deși la masă vin doar 15. Da, e risipă. Dar nimeni nu pleacă flămând, iar sarmalele rămase hrănesc cartierul o săptămână.
Exemplul preferat al apărătorilor bulei sunt căile ferate americane din secolul al XIX-lea. Da, speculația feroviară a provocat Panica din 1893, una dintre cele mai severe crize financiare din istoria Americii: șomajul a depășit 10% timp de cinci ani, iar J.P. Morgan a trebuit să salveze guvernul federal de la faliment. Dar America a rămas cu cea mai bună infrastructură feroviară de marfă din lume. Al doilea exemplu: bula dot-com. Da, s-a spart. Da, a fost recesiune. Dar investițiile excesive au finanțat o rețea masivă de fibră optică pe care funcționează internetul de azi. Fără bula dot-com, web-ul modern s-ar fi dezvoltat mult mai lent.
Argumentul e elegant. E și periculos. Pentru că presupune că pierderile sunt distribuite uniform și că beneficiile ajung la toată lumea. Ceea ce, istoric vorbind, nu s-a întâmplat niciodată. Căile ferate au îmbogățit o clasă de moguli și au sărăcit mii de mici investitori. Fibra optică a ajuns să fie controlată de câteva corporații uriașe. Modelul e mereu același: publicul plătește pentru bulă, elita culege beneficiile din ceea ce rămâne după explozie.
Cine plătește când bula se sparge
Howard Marks, investitorul miliardiar care a anticipat celebru prăbușirea dot-com, recunoaște că bulele pot accelera adoptarea tehnologiilor noi. "Dacă investitorii ar rămâne mereu raționali, ar dura mult mai mult până când o tehnologie nouă, nedovedită, ar fi adoptată", a spus el. Dar Marks adaugă un detaliu pe care apărătorii bulei preferă să-l treacă cu vederea: "Investitorul nu spune: 'Da, mi-am pierdut banii, dar slavă Domnului că a beneficiat societatea.'"
Și aici e problema reală. Acceptarea durerii financiare pe termen scurt ca preț al progresului tehnologic e ușoară când ești miliardar. Hemant Taneja nu va rămâne pe stradă dacă General Catalyst pierde câteva sute de milioane. Jeff Bezos nu va renunța la a doua vilă din Maui. Sam Altman nu va trebui să-și recalculeze pensia. Dar americanul obișnuit care are economiile în fonduri de pensii legate de piața de capital? Acela da. Oamenii care își pierd deja locurile de muncă din cauza promisiunii AI, nu din cauza AI-ului funcțional? Aceia da. Cui îi pasă de chatboți mai buni dacă ești pe punctul de a te pensiona și un crash îți șterge 40% din economii?
Carlota Perez, autoarea uneia dintre cele mai citate cărți despre bule și inovație, a fost mai directă: dacă bula AI s-ar prăbuși, efectele ar putea fi "catastrofale". Nu doar pentru investitori, ci pentru economii întregi. Fluxul de investiții e doar "ochiul unui uragan mult mai mare", spune Perez, care implică întreaga structură a economiei globale: lanțuri de aprovizionare, piețe energetice, piețe de muncă.
Să facem un exercițiu de imaginație specific românesc. BVB, Bursa de Valori București, are o capitalizare totală de circa 60 de miliarde de dolari. OpenAI singură valorează de aproape trei ori toată bursa românească. Dacă un singur startup american din AI s-ar evapora, ar fi ca și cum ar dispărea de trei ori toate companiile listate în România. Toate. De la Petrom la Banca Transilvania, de la Romgaz la Electrica. De trei ori. Asta e scala la care vorbim.
Dar cipurile nu sunt șine de tren
Apărătorii bulei au o problemă pe care preferă să n-o discute prea mult. Analogia cu căile ferate și fibra optică are o fisură structurală. Șinele de tren durează un secol. Cablurile de fibră optică funcționează decenii. Cipurile care alimentează centrele de date AI? Devin învechite în câțiva ani. Uneori în câteva luni. Când bula feroviară s-a spart, America a rămas cu mii de kilometri de infrastructură utilizabilă. Când bula dot-com s-a spart, lumea a rămas cu o rețea de fibră optică funcțională. Dacă bula AI se sparge, lumea rămâne cu depozite pline de GPU-uri Nvidia pe care nimeni nu le mai vrea.
Prof. dr. Adrian Curaj, fost rector al Universității Politehnica din București și consultant pe politici de inovare, mi-a explicat într-o discuție recentă de ce analogia feroviară e înșelătoare: "Infrastructura fizică are o inerție utilă. O construiești o dată și o folosești generații. Dar infrastructura digitală, în special hardware-ul AI, e construită pe principiul obsolescenței planificate. Investești miliarde în centre de date care, peste cinci ani, vor fi la fel de relevante ca un Nokia 3310." Comparația nu e perfectă, dar punctul e valid: ceea ce rămâne după o bulă contează enorm, iar în cazul AI, ce rămâne ar putea fi mult mai puțin decât speră Silicon Valley.
Există totuși un contraargument. Unii susțin că apetitul aparent nelimitat al AI-ului pentru energie electrică ar putea stimula un boom în generarea de energie curată. Ben Thompson, analistul tech, a scris despre cum cererea de energie a centrelor de date ar putea aduce online noi surse de energie nucleară și solară. E o viziune optimistă. Realitatea de acum e că centrele de date alimentează un boom al gazelor naturale, nu al energiei verzi. E ca și cum ai spune că fumatul e bun pentru că te motivează să faci sport ca să compensezi. Teoretic posibil. Practic, nu prea.
Mircea Miclea, profesor de psihologie cognitivă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și cercetător în domeniul interacțiunii om-mașină, pune problema și mai direct: "Discursul despre 'bule bune' e un exercițiu de reframing psihologic. Transformi un risc sistemic într-o narațiune de progres. E exact ce fac companiile de tutun când finanțează cercetare despre beneficiile nicotinei. Datele sunt reale, interpretarea e toxică."
România: spectatoare la bula altora
Și acum, partea care ne privește direct. România nu are nicio bulă AI de care să se teamă. Nu avem startup-uri AI evaluate la zeci de miliarde, nu avem fonduri de venture capital care aruncă sute de milioane în modele lingvistice, nu avem centre de date de dimensiunea celor construite de Microsoft sau Google. Ceea ce avem e ceva și mai periculos: expunere la bula altora, fără niciun beneficiu din umflarea ei.
Industria IT din România, care contribuie cu aproximativ 7% la PIB conform datelor Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, e în mare parte o industrie de outsourcing. Programatorii români scriu cod pentru companii americane și europene. Când acele companii investesc masiv în AI, o parte din bani ajung și în România sub formă de contracte. Dar când bula se sparge și bugetele se taie, România e primul loc de unde se retrag banii. E logica simplă a lanțului de aprovizionare: când economia tușește, periferia face pneumonie.
UiPath, singurul "unicorn" tech românesc cu adevărat global, e un exemplu perfect. Compania fondată de Daniel Dines a atins o evaluare de 35 de miliarde de dolari în 2021, în plină euforie post-pandemie. De atunci, acțiunile au scăzut cu peste 70%. UiPath nu e o companie de AI pur, dar traiectoria ei arată ce se întâmplă cu companiile tech din periferie când sentimentul pieței se schimbă. Și asta s-a întâmplat fără o bulă care să se spargă. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla cu ecosistemul tech românesc dacă piața AI globală ar suferi o corecție serioasă.
Conform Eurostat, România avea în 2024 circa 130.000 de specialiști IT. Mulți dintre ei lucrează, direct sau indirect, pe proiecte legate de AI sau de infrastructura din jurul AI. Dacă investițiile globale în AI scad brusc, efectul de domino ajunge în Cluj, în București, în Iași, în Timișoara. Nu sub formă de "eșecuri spectaculoase" romantizate de Hemant Taneja, ci sub formă de contracte anulate, salarii tăiate și firme de outsourcing care închid birouri. Promisiunile Big Tech nu vin cu garanții pentru cei din afara Silicon Valley.
Recunoștință pentru dezastru: noua filozofie tech
"Nu încercați să faceți bulele să dispară", a scris antreprenorul James Thomason. "Beneficiile inovației depășesc costurile volatilității." Propoziția sună bine pe un slide de prezentare la o conferință din San Francisco. Sună mai puțin bine când o spui unui pensionar din Ohio al cărui fond 401(k) tocmai a pierdut 30% din valoare. Sau unui programator din București al cărui contract tocmai a fost anulat pentru că clientul american "recalibrează strategia de investiții în AI".
Ceea ce face situația actuală diferită de bulele anterioare e gradul de conștiență. În anii 1890, nimeni nu stătea pe scenă să spună: "Da, căile ferate sunt o bulă, dar e o bulă bună, fiți recunoscători." În 1999, nimeni de la Pets.com nu declara public că dot-com-ul e supraevaluat, dar că asta e prețul progresului. Acum, în 2026, CEO-i de fonduri de investiții, directori de companii tech și chiar funcționari ai Rezervei Federale spun deschis că AI e o bulă. Mary Daly, președinta Fed-ului din San Francisco, a sugerat că AI e o "bulă bună", notând că "chiar dacă investitorii nu obțin toate randamentele pe care entuziaștii timpurii le anticipează, nu rămânem cu nimic".
Această transparență ar trebui să fie liniștitoare. Nu e. Pentru că transparența fără responsabilitate e doar spectacol. Când un miliardor îți spune că pierderile tale sunt prețul progresului, verifică dacă el pierde ceva. Spoiler: de obicei, nu. Hemant Taneja și General Catalyst au investit devreme și diversificat. Jeff Bezos are o avere care ar supraviețui zece bule simultane. Sam Altman conduce o companie a cărei evaluare e deja cristalizată în runde de finanțare cu clauze de protecție. Cei care laudă bula sunt exact cei care au airbag-uri financiare. Restul lumii conduce fără centuri.
Există și un argument mai subtil, pe care economiștii îl fac rar în public dar îl discută în mediul academic. Bulele nu doar redistribuie bogăția, ci redistribuie riscul. Într-o piață rațională, riscul e asumat conștient de investitori informați. Într-o bulă, riscul se propagă prin sistem: în fonduri de pensii, în credite bancare, în lanțuri de aprovizionare, în economii periferice. Când bula se sparge, cei care au asumat riscul conștient (miliardarii, fondurile de venture capital) au mecanisme de protecție. Cei care au fost expuși involuntar (pensionarii, angajații, economiile mici) nu au.
Între timp, AI-ul chiar avansează. Dar nu vă panicați.
Ar fi necinstit să nu recunosc un lucru: tehnologia AI a avansat enorm de la lansarea ChatGPT. Modelele de limbaj sunt mai capabile, mai rapide, mai ieftine de operat. Investițiile masive au însemnat mai multă putere de calcul pentru antrenarea modelelor, ceea ce a dus la sisteme mai performante. Mania a atras talent în industrie și a generat o explozie de startup-uri care experimentează cu abordări noi. Fără investiții atât de intense, e greu de imaginat atât de mult progres într-o perioadă atât de scurtă.
Dar, și e un "dar" mare cât un centru de date din Iowa: progresul tehnic nu validează automat evaluările financiare. Internetul a avansat enorm și în timpul bulei dot-com. Asta nu a făcut ca Pets.com să valoreze cât pretindea. Poți avea simultan o tehnologie revoluționară și o piață absurd de supraevaluată. Cele două lucruri nu se exclud reciproc. De fapt, coexistă aproape întotdeauna. Tehnologia reală e exact ceea ce face bula posibilă, pentru că dă investitorilor suficientă substanță ca să-și justifice entuziasmul.
Firma de investiții KKR a rezumat perfect această dualitate: "Există atât spumă în părți ale ecosistemului AI, cât și descoperiri reale." E o formulare diplomatică pentru ceea ce orice observator onest vede: unele companii AI fac lucruri extraordinare, altele vând PowerPoint-uri cu cuvântul "AI" pe copertă. Problema e că, într-o bulă, piața nu face diferența între cele două categorii. Toată lumea primește bani. Toată lumea pare genială. Până când nu mai e.
Și aici e poate cea mai importantă lecție pentru România. Nu avem luxul de a fi în centrul bulei, dar avem obligația de a fi lucizi despre ea. Industria noastră tech, care a crescut frumos și organic în ultimii 20 de ani, e vulnerabilă la șocuri externe pe care nu le controlează. Clujul nu e Silicon Valley, oricât de mult ne-ar plăcea să ne prefacem. E un ecosistem de outsourcing sofisticat, dependent de cererea externă. Când cererea externă e alimentată de o bulă, prosperitatea locală e la fel de fragilă ca bula însăși.
Poate că bulele chiar sunt inevitabile. Poate că fac parte din modul în care capitalismul alocă resurse pentru tehnologii noi. Dar a transforma inevitabilitatea într-o virtute e un salt logic pe care nu ar trebui să-l acceptăm fără rezistență. Cutremurele sunt și ele inevitabile. Nu le aplaudăm. Le anticipăm, ne pregătim pentru ele și încercăm să minimizăm pagubele. Același lucru ar trebui să-l facem cu bulele: să recunoaștem că există, să înțelegem cine va fi afectat cel mai tare și să construim mecanisme de protecție. Nu să scriem cărți despre cât de minunate sunt.
Silicon Valley spune: fiți recunoscători pentru bulă. Eu zic: fiți atenți la cine vă cere recunoștință. De obicei, e cel care nu plătește nota.
inspired by: Even Silicon Valley Says ... »
Jurnalistă tech cu fascinație genuină pentru inovație și o doză sănătoasă de scepticism. Transformă jargonul Silicon Valley în povești pentru oameni normali.
Ai putea citi și
90 de milioane de oameni fără internet: cum arată o țară deconectată de la lume
Iranul trăiește cel mai lung blackout total de internet din istoria sa recentă, iar combinația dintre cenzura de stat și distrugerile fizice de infrastructură face ca nimeni să nu știe cu adevărat cât va dura.
AI-ul E Mai Creativ Decât Tine
Un studiu pe 100.000 de oameni arată că inteligența artificială bate omul de rând la creativitate. Dar înainte să intri în panică, citește litera mică.
Anthropic refuză să ucidă pentru Pentagon. Acum plătește prețul.
Cea mai safety-conscious companie AI din lume a ajuns pe lista neagră a Departamentului Apărării. Și asta ridică o întrebare pe care nimeni nu vrea să o pună cu voce tare.
